Optiuni

Nu cred in destin. Dar nici nu pot fi sigura ca nu exista. Caci ma intreb, cum ar fi daca lucrurile sunt stabilite deja de la inceput? Daca acele intamplari majore sunt deja batute in cuie, iar restul reprezinta o perpetua miscare, niste “jocuri” bine puse la punct sau, pur si simplu, niste jocuri lasate asa la voia intamplarii?

Poate ca daca am sti ca destinul este deja “scris” undeva, am face doi pasi inapoi si l-am lasa sa vina peste noi, ca un fel de personaj de basm, sau un  Zorro care stie tot, face tot si nimic nu-i sta in cale. I-am spune : cred in tine, iar de azi tu preiei fraiele zilelor mele. Nu voi mai fi eu personajul principal al vetii mele, ci am sa ma las pe mana ta. Stiu ca sunt o marioneta. Dar, daca tot nu am nimic de spus, am sa ma bucur de clipele astea. Ce simt nu prea ai cum sa-mi iei, e mult prea personal. Da, exista oameni care aleg sa creada in destin, pentru care experientele traite le indica o singura directie. Si care sunt fericiti asa.

Pe de alta parte, sunt unii oameni care considera ca daca faci x, y sau z, ajungi in punctele a, b sau c. Nu iau in calcul haosul, nici intamplarea. Cred ca viata lor este in deplina putere a sinelui si sunt perfect responsabili de tot ce li se intampla. La baza acestui principiu sta tehnica “Est”, abordata pe larg in Psihoterapia Existentiala a lui Yalom. Se pare ca aceasta tehnica, devenita foarte cunoscuta la sfarsitul anilor ’70, se bazeaza pe transmiterea mesajului ca “esti in totalitate responsabil pentru ceea ce ti se intampla si unicul autor al existentei tale”. Multi dintre cei care au participat la astfel de seminarii se intrebau : dar cum pot fi eu responsabil ca mi s-a furat  portofelul? Sau cum sa fiu eu responsabil de boala sotiei mele? Raspunsurile la aceste intrebari depasesc limita umana de intelegere, precum – te aflai in acel moment acolo si astfel ai devenit responsabil sau ai creat experienta comportamentului in fata bolii, in acord cu altii si astfel ai devenit responsabil de boala sotiei tale. Nu exista pure intamplari sau vina altora. La fel ca si autorul, consider ca tehnica era exagerata, dusa la extrem si cumva ingradea libertatea individului.

Mai exista si aceia care cred ca lumea e un haos. E intamplare. Teorii evolutioniste. Principii dovedite stiintific. Care sunt de parere ca Big-Bang-ul a aparut asa din neant. Dar nu reusesc sa descrie neantul. Nu exista timp, iar totul e infinit. Unii nu stiu ce-i cu ei pe aici si nici nu se straduiesc sa afle.

Exista destin? Exista responsabilitate absoluta? E totul un haos? Sau e de fapt ceea ce alegem sa credem. Sau sa nu credem. Poate ca intrebarile nu s-au “nascut” ca sa raspunda la astfel de lucruri. Poate ca intrebarile ar trebui sa se opreasca la : cum esti azi ? sau :vrei sa bem ceva mai tarziu ? Vrem sa aflam raspunsurile, dar ce e amuzant e ca ne putem da ce raspunsuri dorim noi – exista argumente pentru fiecare cale pe care vrem sa o vedem.